Suflet de câine, bestie de om.

  Când eram mic aveam o groază teribilă de patrupede. Pur și simplu făceam ca o fetiță proastă când vedeam unul și săream în brațe la primul adult să mă salveze.  
   Cu toate acestea, unchiul meu s-a enervat la un moment dat și m-a aruncat în ringul de luptă alături de câinele lui Giogio, care era o bestie mică pe atunci. M-am isterizat, am plâns și câinele era parcă turbat când m-a văzut. Am dat să-l mângai (forțat de unchiul meu, bineînțeles), m-a capsat bine pe deget și apoi s-a speriat și el. Lumea a râs.
  În momentul ăla am realizat că el e mult mai speriat de mine, decât sunt eu de el. Că eu sunt bestia proastă și el e doar un animal care, la urlete și țipete de fetiță speriată, se sperie și el, deci atacă. Câinele simte, nu știu cum căcat o face, dar simte când îți este frică sau când ai un suflet de jeg și va acționa cum trebuie : dacă ești jeg te omor, iar dacă ești fricos parcă mi-e frică și mie.
  În filmul de mai jos, m-am băgat între doi câini ai străzii, fără treabă și cu toată iubirea pe care o aveam. E adevărat, aveam ceva slănina de calitate la mine, dar mno, totuși, alții ezită de la 10m să treacă pe lângă ei, ce să mai zic de mângâiat sau lovey dovey.
   Cel negru și cu puțin gri a fost bătut recent de un bețiv pentru că făcea, cică, prea multă gălăgie. A dat în el până la sânge, iar acum câinele nu poate a șede. Azi mi-am zis să iau cu mine slana și să mă duc să-i îndulcesc puțin suflețelul. Am luat și camera ca să vedeți cum i-a distrus mitocanul bețiv încrederea în oameni (și da, pentru trolul din tine, ca să vedeți voi ce om bun sunt eu).
    În consecință, pe stradă sunt animale care trebuie omorâte, fie că-s turbate, fie că umblă în gașcă și mușcă lumea. Și aici mă refer și la oameni, care și-au pierdut sufletul de multă vreme și sunt doar căcaturi pe băț. Câinele uită și iubește din nou, dar noi rănim și apoi uităm să iubim.
ps. Uitați-vă la fața lui ăla negru și o să-i înțelegeți suferința.

Anunțuri

Generatie autentic de artificiala.

  Nimeni nu mai are curaj sa vorbeasca. Am inteles, e era internetului, toata lumea are voce, dar totusi, cati dintre noi chiar vorbesc? Gasesc zilnic pe internet chestii considerate muzica, arta sau alte balarii, care sunt doar chinezarii ieftine, dubluri banale sau doar tampizenii lipsite de creativitate, dar puternic promovate de o gasca de idioti sau un grup social naiv, platit prin promisiuni de upgrade la starea sociala sau mai stiu eu ce popularitate related rewards. Toate gunoaiele promovate zilnic si etichetate ca arta moderna, muzica mainsteam, pogo toco loco writing sunt doar boli ce se nasc artificial, dar se raspandesc natural cu ajutorul nostru (io-s mai spesial, cand zic arta ma refer la tablou, chestii vizuale, iar cand spun muzica ma refer la, doh, muzica. Stiu ca arta le cuprinde pe toate, desteptule). Promovand ca un idiot idiotenii, vei corupe un sistem bine fundamentat acum ceva vreme si vei ajunge sa umpli tot internetul si mai apoi lumea reala (ca na, asa e mersul, x numar de like-uri sau views, automat semnezi contract si esti artist sau mai stiu eu ce entiate in showbiz).
   Poluarea asta dauneaza. Integritatea sensului asociat cu arta sau muzica e afectat in ziua de azi intr-o cantitate asa de mare incat nu stiu daca mai exista speranta in a-si reveni vreodata. Pe langa asta, e greu sa convingi lumea sa nu consume rahaturi ce sunt doar hip pentru ca a dat Xulescu like, iar acel tampit mai are alti tampitei care dau si ei like. Inteligenta si creativitatea nu se masoara in numarul de like-uri, ea se masoara in impactul pe care il are asupra ta, in calitate de consumator; daca eu am ascultat in seara asta o piesa si m-a afectat intr-un mod, pozitiv sau negativ, aducandu-mi aminte de ceva sau cineva, am sa pastrez piesa doar pentru mine si am sa o impart doar cu prietenii dragi, inteligenti si apti a intelege. E important sa iti creezi o disciplina care sa-ti foloseasca drept filtru de raspandire a informatiei, astfel reusind macar sa faci tu, ca persoana rationala si responsabila (18+) a actiunilor tale o schimbare in ciclul stricat al diseminarii informatiei.
    In ceea ce ma priveste, recunosc cu toata vina ce imi va fi aruncata ca eu consum mult. Consum multa muzica, arta si alte balarii, dar mi-am creat un filtru simplu si usor de folosit care ma ajuta sa despart ce e fals si artificial de ceva autentic, natural si de esenta. Ascult muzica comerciala sau mai hip pentru a-mi forma o imagine si a fi in stare sa pun in contrast ce e bun si ce e rau. Consum arta comerciala, de design sau pur si simplu pictura contemporana, doar pentru a fi in stare sa pun in antiteza tampizeniile create acum si ce valoreaza miliarde cu adevaratele creatii ale sec. X, ale autorului Y. Da, dar cine mi-s eu sa apreciez arta? Fiecare dintre noi are un nivel de inteligenta si un anumit receptor ce se activeaza cand vine vorba de consum. De aceea vom avea manelari ce se excita la un vers ieftin si haurit, dar vom avea si persoane frumos structurate psihic ce vor aprecia un mash-up compus dintr-o melodie clasica si un pop contemporan. Ce e important e sa-ti cunosti radacinile, sa cunosti bazele ce au format intregul de azi sau toata amestecatura asta de azi ce o numim noi arta sau muzica.
    Trebuie sa intelegi ca o idee se naste usor si spontan, dar este foarte greu de pus in aplicare si nu tot ce e cu un efect de sepia e arta, sau nu orice film filmat intr-un depozit, in alb-negru, e pasiunea pentru arta si bomboane vizuale pentru privitori. Sunt foarte fericit ca in ziua de azi avem la indemana telefoane mai inteligente ca noi care filmeaza direct HD si pot aplica efecte la poze ce le transforma in creatii magice, dar trebuie sa intelegem ca nu tot ce zboara se si mananca (asa se spune?). Pozele facute de mine la prajitura din fata mea, cu efectul X aplicat, sunt doar pentru mine si prietenii mei, fiind obiectul meu prin care ii fac pe ei sa se simta prost ca nu mananca prajiturica mea. Asta nu inseamna ca imi fac poze la fiecare prajitura pe care o mananc, iar apoi imi prezint opera de arta intr-o galerie, la sfarsitul fiecarei luni. E frumos ca a noastra creatie nu mai este asa de limitata dpdv al bugetului si al tehnologiei, dar trebuie sa fim responsabil cu noi si trebuie sa respectam arta ce a pictat tot mozaicul vechi si ne-a “ajutat” sa avem virusul mutant de azi, etichetat arta. Sau muzica.
   In fine, eu ii respect pe hipsteri. Nu consuma ce e mainstream, sapa prin underground sa gaseasca lucruri autentice, le promoveaza violent si prezinta un sentiment de loialitate imens. O rasa chiar faina si aratata cu degetul de multi ipocriti, care nu stiu ce e aia loialitate sau pasiunea pentru ceva. Ce cred eu ca le lipseste e un filtru solid de constientizare a adevaratei creatii. Avem cazul lui LDR, care se pare ca s-a folosit de o forma uratica de marketing, lasand multi bloggeri hipsteri sa se certe si sa transpire in a o promova, dar mai apoi sa se trezeasca ca ea un produs fabricat dupa caracteristicile lor, un parazit ce s-a folosit de gazda pana ce a obtinut un push de relevanta pe net; astfel, toata relevanta obtinuta a adus-o in mainstream, tren ce odata luat, e rapid, merge spre un tel bine stabilit si iti asigura o gramada de cash.
     Apoi, ca proiectezi doua patratele pe un perete gri si ca iti obligi moral grupul social sa participe la event, creand astfel o nuanta de buzz in jurul lui nu te face artist. Are tata bani si iti permiti o chitara serioasa, inveti un how-to-do de pe YouTube cum sa misti doua coarde, iar apoi iti dai seama ca mai sunt cateva, le misti si pe alea, si poc te-ai nascut artist. Not. De asemena, in ziua de azi e greu sa vezi ce e arta. Fluxul continuu de mediocritate e promovat orbeste. E ca o mana groasa de puscarias ce sufoca orice artist original si pasionat, care este limitat si impiedicat de un numar de like-uri, share-uri sau views. E trist ce se intampla. E trist ca arta si-a pierdut integritatea si structura de baza. E un proces activ de mediocrizare, manifestat prin social media si dorinta tampita a oamenilor de a promova ceva ce nu este autentic doar pentru satisfacerea lor ca mna, io am vazut primu, io am ascultat primu, io mi-s trendsetter. Ce e frumos si cu esenta apare pe neasteptate si are voce, nu dispare dupa doua virale si un gig intr-un bar mainstream, pe invitatii date moca la un grup social ce consuma banalul. Daca un lucru e semnificant pentru cultura noastra, e destul de big ca sa-i modifice traiectoria, lucrul acela va fi o cicatrice destul de autentica si bine structurata de artist.
   Vreau voce. Vreau sa vad original. Vreau sa vad filtre, intimitate, pasiune si mai ales, vreau sa vad loialitate. Multa.
Asa de final, va las sa consumati ceva autentic, util si de promovat.

RR_revealing_A4_Landscape

Și mamele obosesc..

Te uiți la ea, o respecți, dar te enerveză cu ideile ei parcă scoase dintr-un tipar străvechi. O iubești, dar parcă îți vine să te întrebi dacă ai nimerit la sânul potrivit când răbdarea ei ajunge la o limită neștiută și frustrarea îi corupe inima și îți zice: Mai bine nu te făceam!
Da, ea e mama. Nu doar a mea, ci a noastră. Ființa care a încheiat un pact sângeros cu durerea și ne-a adus pe noi pe lumea asta dură și superficială. Pupați pe fruntea fragedă încă de la naștere, noi primim un sigiliu pătat de sânge  ce reprezintă o promisiune eternă făcută de mama, în care ea se cicatrizează conștient cu sentimentul de sacrificiu și iubire necondiționată pentru plodul proaspăt fătat. Nimic nu o va opri să sacrifice pentru tine, să muște din destin și să-l schimbe doar pentru tine sau să îți zâmbească machiavelic când în ea se manifestă o durere de neimaginat.
Acum venim noi, bureți inconștienți ce absorbim tot ce vedem, auzim sau gustăm până ce ajungem să progresăm de la un bulgăre pufos și fin, la oameni mari, cu păr mult, cu un creier mai roșu și cu o dorință constantă de rebeliune. Suntem nesătuli, nerecunoscători și rănim de fiecare dată statuia de porțelan ce ne-a învelit toți acești ani într-un prosop ce a absorbit toate lacrimile, lamentările și dorințele noastre.
Așadar, eu cu mama avem o relație naturală. Eu îi zic tot, ea mă minte ca să nu mă doară, eu conștientizez că sunt tras pe sfoară și mă transform într-un drac nemilos și îi atac mintea bătrână, până ce o duc la disperare și lacrimi. Apoi.. încep să plâng, fortăreața sufletului fiindu-mi spulberată, aștept ca rutina și promiusiunea eternă să-și urmeze cursul bine stabilit, urmând a-mi umple ruinele cu iubire și zâmbet. Dar mama plânge, suferă și o doare, iar rutina uită de mine și eu mă trezesc singur, cu sufletul în părți.
Trec zile și se aplică un pansament al timpului, iar relația noastră e din nou autentică, naturală și funcțională. Mamă, te iubesc și nu pot să promit că nu o să te mai rănesc, dar pot să-ți recunosc iubire eternă și că voi fi acolo când oboseala aia se va instaura.
Ele obosesc. Cauza suntem noi și efectul e dureros pentru ambele tabere. E important să ne lăsam dorința rebelă liberă, dar mai important e să zicem mamă, iartă-mă.. te iubesc.
Mamă, dacă vreodată o să ajungă impulsul tehnologic la tine și o să citești ce am scris aici vreau să știi că am știut tot timpul că nu îți era bine când ziceai ca totul e excelent, vreau să îți mulțumesc că mi-ai permis să fiu mai mult decât un fiu și m-ai lăsat să mă ard bine de tot când fugeam după experiențe exotice. În fine, deja mă gândesc la ce ceartă se va isca mâine.. probabil o va deranja că șoseta puturoasă nu e în coșul de haine murdare.
Ah.. sper că știți cu toții că acel te iubesc e cărbunele ce alimentează sufletul de barbar, ce luptă pentru noi zilnic.. nu?

301257_226396070745755_100001260915961_674941_4865631_n

Ziua Bărbatului

   În primul rând, procesul de conştientizare a luat controlul degetelor şi trebuie să zic că până să ajung a fi bărbat mai e de trecut în CV o familie, o maşină cumpărată datorită muncii mele, o carieră decentă şi un eveniment de bocit şi stors lacrimi la care eu nu voi da drumul la nicio bucată de apă pe faţa mea. Bărbatul adevărat e pe cale de dispariţie azi şi e înlocuit de un hibrid efeminat care e preocupat de a fi perfect şi a uitat de arta de a fi bărbat. Da, este o artă, iar aici e vorba de: etichetă, putere, echilibru şi decenţă.
   Bun, vine 5 mai şi e ziua bărbaţilor. Barabule, inimioare şi sudoare, mai că mă bucur că sărbătoarea asta se promovează şi e luată în serios, bineînţeles, (tot) de noi. Din câte am văzut pe site, cam toţi dintre noi vrem de ziua noastră să trăim extrem, să simţim că suntem în viaţă. Fair enough, având în vedere că mulţi bărbaţi sunt captivi într-o rutină monotonă şi vor avea nevoie de o scânteie de adrenalină uneori. 5 mai se pare a fi ziua perfectă pentru artificii, nu crezi?
   Cât despre ce vreau eu? Hmm, aş putea zice, datorită unor evenimente recente, că sănătatea rămâne cel mai fain cadou, dar nu ar strica o scurtă partidă de paintball sau o tură cu maşina pe pista de pe aeroport (hhihihi).
    Ehm, ce tot zic eu aici.. ziua noastră e în fiecare zi, nu ? Când ajungem acasă, stăm pe scaunul nostru preferat, ne hrănim puţin cu visul nostru utopic şi ne gândim cum să mai dăm jos un kg sau două, să arătam bine for the ladies  us sau cum să o facem pe doamna noastră să zâmbească. Mno, că mi s-a şi făcut pofta de o Stella.

IMG_0251

Anti ars poetica!

  De un an încoace mă mănâncă să scriu despre ce înseamnă limba şi literatura română pentru mine, iar zilele astea am dat peste o poezie de Nichita Stănescu care cred că-mi spune părerea cel mai bine. E trist că în şcoală, mai ales la profilul meu de uman, am fost antrenat în a critica şi nu a consuma literatura. De aia acum nu mă exprim (mai) bine, de aia acum nu am un vocabular (mai) bogat şi de aia văd Moromeţii în vis sau Enigma Otiliei în oglinda din baie. Dar hai, că astea două romane sunt cât de cât decente şi digerabile, dar avem anumite opere care pur şi simplu scot seva de viaţă din tine şi te fac sa te simţi.. gri.
   Totuşi, cu toate acestea voi mi-aţi spune să pun mâna să citesc ce vreau, nu ? Apoi, am făcut asta fraţilor şi m-am trezit cu lectură obligatorie neterminată şi profesorul urcat în cap că de ce nu îl ascult. Aşadar, nu dau vina pe niciun profesor, dau vina pe sistem că nu încurajează elevul să citeasca şi altceva decât Eminescu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Marin Preda sau sau Sorescu. Căcat, toate poveştile cu ţărani au aceeaşi premisă şi relativ aceeaşi concluzie. E plictisitor, dude!

Anti ars poetica
                                   de Nichita Stănescu

Foaie verde fir lalele,
din puzderia de stele,
Galaxii, cuvînt, luceafăr,
bolovani în pieptul teafăr,
inimă în piept bolnav
stă luceafărul jilav.
Diamantul în gunoaie
te dospeşte, te ogoaie,
de auzi voce năroadă:
cîini cu Galaxii în coadă,
patimi, vers cuvîntului,
cîinele pămîntului…
Foicica macului,
să ne ducem dracului!

IMG_0276

Random notes #2

· Dacă o persoană te-a făcut să plângi atunci înseamnă că persoana aia nu merită nici măcar un gând acordat, darămite lacrimile tale, care sunt, după mine, preţioasa sudoare a sufletului.
· Ador florile, iar părerea mea rămâne neschimbată : aceste omagii vegetale nu sunt apreciate pe deplin de ale noastre fete în secolului ăsta tare modern.
· Dragă fete, eu înţeleg că trebuie să dovediţi băieţilor că sunteţi foarte tari, dar să vă puneţi în cap ca nişte vite proaste e un act penibil sau o nevoie imensă de atenţie. Sunteţi domnişoare, bă ! Ce dracu’, vă place violul scurt din buda clubului şi voma din păr?
· Suntem un popor trist, hai să ne lamentam !
· Timpul meu e preţios. Mai bine îmi petrec ore în şir cu persoane autentice şi interesante, decât să-mi pierd timpul cu oameni artificiali sau care ştiu doar cancan şi solar. Da, aparent sunt un snob şi aşa-zis impresar, dar eu doar îmi curăţ timpul de lucruri inutile. You should do it too, it’s all about the quality and not quantity. Especially with people.
·
Ador insecta destul de naivă să creadă ca nu îi simt duhoarea de la o poştă atunci când se apropie să-mi facă rău.
· Eu nu beau spirt, eu doar mă frec cu el. Voi ?
· Încă nu m-am hotărât cum e mai bine : să rămân prost de bun sau să încerc să fiu şi eu puţin egoist ?
· Nu pot să înţeleg cum ai curaj să te îmbraci în alb, dar duşul să-l laşi în uitare, astfel să ne trezim toţi cu jumate de soare puturos la tine pe haină. Yuck!
· Eu pe Facebook am 213 prieteni. Prieteni pe care îi cunosc personal. Nu înţeleg de ce trebuie să facem concurs şi să dăm add la Costel Lopată, Daniela Prună sau Mitica Explozivă ? Keep it simple, keep it real.
·
Pentru mine toată lume e mică, să fie cu iertare.
· Disperarea nu are limite, ştiu din a mea experienţă, din păcate. Totuşi, să ajungi să copiezi oameni ? Auch, that’s low even for me !
·
Tipul prietenului înţelept : ţi-a dat un sfat, a avut dreptate. Încă unul materializat în adevar  şi deja te întrebi dacă e pe mână cu D-Zeu. La al treilea îţi laşi îndoiala la poartă şi-l asculţi orbeşte.
· Mulţi dintre noi, ăştia cu puţulică, suntem sensibili, dar puţini o arată sau o recunosc. Da, am plâns şi eu la Lion King când eram pitic.
· Cei care mă caută doar când au nevoie de mine să sugă o bilă de plastic. Acum!
· Sper că încet vom scăpa de ”Mi-e ruşine”. Ruşinea să moară, bunul simţ şi limita obrazului să trăiască în voie.

Fashion, fiat lux ! #1

partea I

   Ce intelege romanul prin fashion ? E o intrebare la care pot raspunde cu greu oamenii pe care ii intreb. Ce mai, nici eu nu stiu ce e si chiar nu ma consider un bun cunoscator, dar pot afirma conceptul general de la noi fiind foarte tutti frutti.
    Eu cred ca “fashion” inseamna o sinergie intre ce e in trend, imaginatia ta si mult curaj, iar pentru asta ai nevoie de o minte deschisa, putin interes, multa rabdare si sa nu crezi orice iti zice un grosier de prin urbe care nu are habar despre ce vorbeste sau un infatuat nespalat. Din pacate, la noi eticheta de fashionist aduce de la sine o atitudine catre tine de persona non grata si este de umbrita de multi colanti, tocuri cu swarovski, adidasi sau blugi decolorati cu catarama cat capul lui Obama, pe care scrie mare si frumos D&G, o companie respectata de altfel, dar imbibata in mocirla mentalitatii de la noi si tarata zilnic inadecvat pe strazile de la noi.
    Daca ma intrebati pe mine, voi spune ca termenul e exploatat gresit la noi, fiind lipit de orice outift care are in compozitie o camasa sau o cravata, uitand de esenta acestuia care consta in puterea de a modela lutul din dulap dupa propria dorinta si imaginatie, dand frau liber la culori si straturi combinate ingenios, formand in final un pastel purtat de persoana respectiva (da, tehnica de layering nu se refera la pizza). Credeti-ma, nu oricine poate combina elemente intr-un mod armonios si placut ochiului, iar apoi sa poarte cu multa incredere pe strada podoaba creata.
    Curaj. E nevoie de mult curaj sa te imbraci cum vrei intr-o lume care nu e pregatita sa accepte ceva nou si frumos si prefera sa ramana in lanturile monotone sau standard ale vietii, rutina devening un viciu, iar comoditatea o cicatrice urata. Astfel, ea nu va fi in stare sa digere o sclipire de culoare sau stil pe strada sau in colectiv, punand-o la zid in imediata secunda. Atentie, daca esti exagerat si vulgar, vei musca de cornul abundent al prostiei si vei fi persecutat la sabie de fin cunoscatori si consumatori de stil, care o fac cu pasiune si cap, pentru propria lor fiinta si pentru a calma furtuna de idei din ei. 
    In ceea ce ma priveste, pot spune ca incet si influentat de prieteni dragi mie, am imbratisat cu multa placere acest fenomen datorita faptului ca-mi ofera o cale de a-mi satisface fantana infinita de versatilitate si idei, nebune sau nu, pe care (cred ca) o am. De altfel, sa incepi sa te imbraci intr-un anumit stil inseamna sa ai grija de tine, nu ? Ceea ce eu cred ca nu e un lucru rau, mai facem si noi un dus, mai luam niste haine curate pe noi, mai ne imbracam decent si cu gust sau ne scapam de uratul obicei de a ne da cu spray peste transpiratie (da, asta e cu target, jegosilor. Va simt, ba !). Cat despre persoana mea in relatie cu fashionu`, pot spune doar ca am pus mana si am inceput sa citesc despre asta si nu sunt cumpatat in outfit-uri, imbracandu-le cu incredere, iar apoi asteptand feedback, filtrand astfel critica idiota si fara sens de critica constructiva si utila mie, ca intr-un final sa creez tabloul perfect.
   Acestea fiind spuse, cred ca am vrut sa vorbesc despre mentalitatea unora si despre ocazia unica de a fi o pata de culoare in jungla urbana, gri si identica din societatea noastra.

gq-nyfw50ps. Urmaresc pentru inspiratie legendarul Scott Schuman in calatoria sa urbana sau iar pentru tips & tricks recomand cu foarte multa caldura un site mai proaspat, cu o echipa tanara, plina de energie si idei bune care promite a fi un proiect autentic – FlashME.