paralysis

  Cu totii ne trezim cu un examen in fata, cu o decizie importanta de luat sau mai stiu eu ce chestie care va avea remanente adanci in viitorul apropiat sau in cariera noastra.
Cum suntem oameni si avem un spirit slab care se ascunde dupa diferite fete, mascand influenta care este data de alte persoane sau stoicismul dureros de a-ti sustine ideile ca intr-un final sa se transforme in noroi, vom fi intotdeauna vulnerabili la pareri si sentimente. Ne trezim cu nevoia letala de a cere o parere pentru a ne confirma un gand, o idee buna sau a-mi ranforsa un sfat dat mie. Am nevoie sa-mi zica X sau Y ca al meu gand e bun, am nevoie de energia lor care-mi transmite o adiere calda de confirmare ca decizia luata e cea corecta si am actionat cum trebuie. Astfel, ma trezesc intre ciocan si nicovala. Am o constiinta care-mi dicteaza cu o putere bruta ca trebuie sa fiu autentic, ca trebuie sa-mi sustin ideile si sa nu am nevoie de structuri de sustinere la o decizie, dar pe de alta parte am spiritul slab care-mi inglobeaza sufletul si ma obliga sa fiu atent la ce se intampla si ce fac oamenii din jurul meu. Ajung sa creez o legatura artificiala cu acestia, dar care actioneaza ca o iedera crescuta pe suprafata gresita. Ma simt bine aici, dar parca aici e ceva gresit.
-Dai maine examenu’ ?
-Nu. Si nici X. Si nici Y. Parca nici Z.
-Serios. Mamaaa. E nasoala treaba atunci. Hai ca nu-l dau nici eu!
  Automat mi-am cenzurat inteligenta, mi-am taiat unica vena ce-mi purta intelectul cu scopul de a-mi fi scris pe foaie si mi-am pierdut singura sansa sa-mi dovedesc mie ca pot, ca sunt destept, ca pot sa sacrific oricate ore de somn pentru a invata ceva relativ usor. E trist, dar adevarat. Si nu sunt singurul care face asta. Cam toate persoanele usor influentabile, slabe de spirit (da, eu recunosc, am un spirit slab, dar constient, deloc pasiv si proaspat nervos) au tentatia nebuna de a merge din floare in floare sa sondeze parerei si sfaturi pentru ca mai apoi sa le centralizeze si sa formeze o parere pseudo-primordiala, care la randul ei va juca rol de fundatie pentru orice decizii ce urmeaza a fi luate. Astfel spus, eu la inceput am crezut ca pot, iar apoi am sunat 3-4 colegi si acestia mi-au mancat din moral, spiritul s-a fragmentat cu fiecare persoana care a facut parte din schimbul de pareri, ca intr-un final sa ma trezesc lipsit de motivatie, perseverenta si sclipire de creativitate.
Sunt o leguma. In interiorul meu se lupta spiritul slab cu a mea constiinta bruta si deloc miloasa. Nu castiga nimeni pentru ca nu vreau eu. E o arena mare, din piatra, unde sunt doi adversari, iar eu sunt zeul ce o tine in palma, intr-un echilibru perfect. Dau un telefon si balanta se inclina spre dreapta. Dau altul, iar balanta revina la normal. Sunt paralizat. Nu pot gandi pentru mine pentru ca mi-am indopat creierul cu convingeri false si pareri date de altii doar ca sa scape omul de mine. Parca m-am prostit. Tot condimentul de autenticitate inmagazinat undeva bine a disparut.
Ma trezesc ca mai am cateva ore pana-mi astern bagajul dobandit in luni de studiu, dar nu am fost destul de responsabil ca sa-mi aranjez cum trebuie hainele in geanta. Sunt constient ca voi fi un invitat dezorganizat pe foaia cea alba, iar pixul ma va certa mereu, ca intr-un final sa ma dea afara fara nici cea mai mica remuscare. Realitatea e dura, aspra si suge. De asemenea, eu ma respect pe mine pentru ca-mi recunosc prostia si greselile, dar exista o problema : o fac prea tarziu. Mult prea tarziu.
Mai am o singura sansa : creativitatea. Sclipirea ce se naste din mocirla de somn pierdut sau din transpiratia ce rezulta din prima scanare a subiectului de examen poate sa-mi fie picatura ce ma salveaza de la esec. Sunt suparat pe spiritul meu, dar il inteleg. Lumea a uitat sa-si imparta trairile. Mai nou, toata lumea traieste intr-un mod sobru, brut, violent de parsiv si fara nici cea mai mica dorinta de a-si imparti sentimentele, iar daca o fac, o fac in cel mai superficial mod posibil. De exemplu, sunt trist cand un coleg e idiot si nu stie sa lege doua cuvinte, iar dupa curs ma duc la el sa-l ajut sau sa-i dau un sfat. Subtil, bineinteles, ca in ziua de azi sa primesti sfaturi si sa dai cu matura e o rusine. Acesta respinge ce zic si-mi interpreteaza actiunea ca si cum a-si dori sa-mi arat penele umflate si frumos colorate. Deloc. Am vrut doar sa ajut, ca sa-mi hranesc spiritul cu fapte (cica) nobile, ca na’, poate-poate imi va fi returnata fapta buna.

In fine. Sunt un imbecil. Data viitoare promit sa-mi sugrum spiritul si latura usor influentabila si sa nu-mi mai dispersez lamentarile si nesiguranta in fiecare colt. In schimb, le voi folosi ca material pentru a-mi alimenta constiinta. Si va fi awesome. Daca nu, m-am supt.

Anunțuri

Generatie autentic de artificiala.

  Nimeni nu mai are curaj sa vorbeasca. Am inteles, e era internetului, toata lumea are voce, dar totusi, cati dintre noi chiar vorbesc? Gasesc zilnic pe internet chestii considerate muzica, arta sau alte balarii, care sunt doar chinezarii ieftine, dubluri banale sau doar tampizenii lipsite de creativitate, dar puternic promovate de o gasca de idioti sau un grup social naiv, platit prin promisiuni de upgrade la starea sociala sau mai stiu eu ce popularitate related rewards. Toate gunoaiele promovate zilnic si etichetate ca arta moderna, muzica mainsteam, pogo toco loco writing sunt doar boli ce se nasc artificial, dar se raspandesc natural cu ajutorul nostru (io-s mai spesial, cand zic arta ma refer la tablou, chestii vizuale, iar cand spun muzica ma refer la, doh, muzica. Stiu ca arta le cuprinde pe toate, desteptule). Promovand ca un idiot idiotenii, vei corupe un sistem bine fundamentat acum ceva vreme si vei ajunge sa umpli tot internetul si mai apoi lumea reala (ca na, asa e mersul, x numar de like-uri sau views, automat semnezi contract si esti artist sau mai stiu eu ce entiate in showbiz).
   Poluarea asta dauneaza. Integritatea sensului asociat cu arta sau muzica e afectat in ziua de azi intr-o cantitate asa de mare incat nu stiu daca mai exista speranta in a-si reveni vreodata. Pe langa asta, e greu sa convingi lumea sa nu consume rahaturi ce sunt doar hip pentru ca a dat Xulescu like, iar acel tampit mai are alti tampitei care dau si ei like. Inteligenta si creativitatea nu se masoara in numarul de like-uri, ea se masoara in impactul pe care il are asupra ta, in calitate de consumator; daca eu am ascultat in seara asta o piesa si m-a afectat intr-un mod, pozitiv sau negativ, aducandu-mi aminte de ceva sau cineva, am sa pastrez piesa doar pentru mine si am sa o impart doar cu prietenii dragi, inteligenti si apti a intelege. E important sa iti creezi o disciplina care sa-ti foloseasca drept filtru de raspandire a informatiei, astfel reusind macar sa faci tu, ca persoana rationala si responsabila (18+) a actiunilor tale o schimbare in ciclul stricat al diseminarii informatiei.
    In ceea ce ma priveste, recunosc cu toata vina ce imi va fi aruncata ca eu consum mult. Consum multa muzica, arta si alte balarii, dar mi-am creat un filtru simplu si usor de folosit care ma ajuta sa despart ce e fals si artificial de ceva autentic, natural si de esenta. Ascult muzica comerciala sau mai hip pentru a-mi forma o imagine si a fi in stare sa pun in contrast ce e bun si ce e rau. Consum arta comerciala, de design sau pur si simplu pictura contemporana, doar pentru a fi in stare sa pun in antiteza tampizeniile create acum si ce valoreaza miliarde cu adevaratele creatii ale sec. X, ale autorului Y. Da, dar cine mi-s eu sa apreciez arta? Fiecare dintre noi are un nivel de inteligenta si un anumit receptor ce se activeaza cand vine vorba de consum. De aceea vom avea manelari ce se excita la un vers ieftin si haurit, dar vom avea si persoane frumos structurate psihic ce vor aprecia un mash-up compus dintr-o melodie clasica si un pop contemporan. Ce e important e sa-ti cunosti radacinile, sa cunosti bazele ce au format intregul de azi sau toata amestecatura asta de azi ce o numim noi arta sau muzica.
    Trebuie sa intelegi ca o idee se naste usor si spontan, dar este foarte greu de pus in aplicare si nu tot ce e cu un efect de sepia e arta, sau nu orice film filmat intr-un depozit, in alb-negru, e pasiunea pentru arta si bomboane vizuale pentru privitori. Sunt foarte fericit ca in ziua de azi avem la indemana telefoane mai inteligente ca noi care filmeaza direct HD si pot aplica efecte la poze ce le transforma in creatii magice, dar trebuie sa intelegem ca nu tot ce zboara se si mananca (asa se spune?). Pozele facute de mine la prajitura din fata mea, cu efectul X aplicat, sunt doar pentru mine si prietenii mei, fiind obiectul meu prin care ii fac pe ei sa se simta prost ca nu mananca prajiturica mea. Asta nu inseamna ca imi fac poze la fiecare prajitura pe care o mananc, iar apoi imi prezint opera de arta intr-o galerie, la sfarsitul fiecarei luni. E frumos ca a noastra creatie nu mai este asa de limitata dpdv al bugetului si al tehnologiei, dar trebuie sa fim responsabil cu noi si trebuie sa respectam arta ce a pictat tot mozaicul vechi si ne-a “ajutat” sa avem virusul mutant de azi, etichetat arta. Sau muzica.
   In fine, eu ii respect pe hipsteri. Nu consuma ce e mainstream, sapa prin underground sa gaseasca lucruri autentice, le promoveaza violent si prezinta un sentiment de loialitate imens. O rasa chiar faina si aratata cu degetul de multi ipocriti, care nu stiu ce e aia loialitate sau pasiunea pentru ceva. Ce cred eu ca le lipseste e un filtru solid de constientizare a adevaratei creatii. Avem cazul lui LDR, care se pare ca s-a folosit de o forma uratica de marketing, lasand multi bloggeri hipsteri sa se certe si sa transpire in a o promova, dar mai apoi sa se trezeasca ca ea un produs fabricat dupa caracteristicile lor, un parazit ce s-a folosit de gazda pana ce a obtinut un push de relevanta pe net; astfel, toata relevanta obtinuta a adus-o in mainstream, tren ce odata luat, e rapid, merge spre un tel bine stabilit si iti asigura o gramada de cash.
     Apoi, ca proiectezi doua patratele pe un perete gri si ca iti obligi moral grupul social sa participe la event, creand astfel o nuanta de buzz in jurul lui nu te face artist. Are tata bani si iti permiti o chitara serioasa, inveti un how-to-do de pe YouTube cum sa misti doua coarde, iar apoi iti dai seama ca mai sunt cateva, le misti si pe alea, si poc te-ai nascut artist. Not. De asemena, in ziua de azi e greu sa vezi ce e arta. Fluxul continuu de mediocritate e promovat orbeste. E ca o mana groasa de puscarias ce sufoca orice artist original si pasionat, care este limitat si impiedicat de un numar de like-uri, share-uri sau views. E trist ce se intampla. E trist ca arta si-a pierdut integritatea si structura de baza. E un proces activ de mediocrizare, manifestat prin social media si dorinta tampita a oamenilor de a promova ceva ce nu este autentic doar pentru satisfacerea lor ca mna, io am vazut primu, io am ascultat primu, io mi-s trendsetter. Ce e frumos si cu esenta apare pe neasteptate si are voce, nu dispare dupa doua virale si un gig intr-un bar mainstream, pe invitatii date moca la un grup social ce consuma banalul. Daca un lucru e semnificant pentru cultura noastra, e destul de big ca sa-i modifice traiectoria, lucrul acela va fi o cicatrice destul de autentica si bine structurata de artist.
   Vreau voce. Vreau sa vad original. Vreau sa vad filtre, intimitate, pasiune si mai ales, vreau sa vad loialitate. Multa.
Asa de final, va las sa consumati ceva autentic, util si de promovat.

RR_revealing_A4_Landscape

Intalnire (de) caca, veverito.

  Eram la  ziua lui Elena, ca na`, mai trecu` un an si trebuia sa faca ea ceva sa se bage in seama cu noi, astia prieteni buni. La multi ani, te pupam si te veneram, dar nu mult, numa cat sa te simti o zeita cu tocuri. Toata lumea a zis un cuvant, iar apoi am compus, tot la comun. Ce a iesit? Mirositi jos.

  Ridiche era la masa si se uita in gol.. medita adanc catre viitor si se gandea el cum sa faca mai bine un scaun. Din lemn, bineinteles, dar apoi si-a adus aminte ca trebuie sa faca sex cu Radu (?) si mirosea a mancare. Avea o priza, iar veverita (presupusa amanta) tot venea de ora si ceva minute, dar mancarea statea si se strica in frigiderul cel retro din Órigine. ”Ce?” se intreaba el de marul lui Adam transparent din cizma lui Costel, care la randul lui, o astepta pe veverita sa ajunga la timp, sa o pupe pe nas, iar apoi sa fuga spre casa, la sotie, copil si furculita. Eh, mai stam noi asa si simtim cum venea mirosul de ploaie de afara, proaspat si curat, dar cu totii stiam ce ne asteapta : veverita sa nu mai vina, frigiderul sa fie depasit de timp, iar marul lui Adam va intra in putrefactie cat ai zice Eva cu Mendez. Vaca grasa, grasa si autista.
Ne ridicam, plecam in graba si vedem o umbra rosie deasupra noastra. Cine sa fie? Un crevete? O maicuta posedata?  Nu. Era veverita, cu morala intr-o mana si cu noroi in cealalta, zburand haotic si certandu-se cu muzica din aer, relativ la maxim, care agita atmosfera din canale si atomul vietii, adica El, cel mai sublim blond.

Random notes #2

· Dacă o persoană te-a făcut să plângi atunci înseamnă că persoana aia nu merită nici măcar un gând acordat, darămite lacrimile tale, care sunt, după mine, preţioasa sudoare a sufletului.
· Ador florile, iar părerea mea rămâne neschimbată : aceste omagii vegetale nu sunt apreciate pe deplin de ale noastre fete în secolului ăsta tare modern.
· Dragă fete, eu înţeleg că trebuie să dovediţi băieţilor că sunteţi foarte tari, dar să vă puneţi în cap ca nişte vite proaste e un act penibil sau o nevoie imensă de atenţie. Sunteţi domnişoare, bă ! Ce dracu’, vă place violul scurt din buda clubului şi voma din păr?
· Suntem un popor trist, hai să ne lamentam !
· Timpul meu e preţios. Mai bine îmi petrec ore în şir cu persoane autentice şi interesante, decât să-mi pierd timpul cu oameni artificiali sau care ştiu doar cancan şi solar. Da, aparent sunt un snob şi aşa-zis impresar, dar eu doar îmi curăţ timpul de lucruri inutile. You should do it too, it’s all about the quality and not quantity. Especially with people.
·
Ador insecta destul de naivă să creadă ca nu îi simt duhoarea de la o poştă atunci când se apropie să-mi facă rău.
· Eu nu beau spirt, eu doar mă frec cu el. Voi ?
· Încă nu m-am hotărât cum e mai bine : să rămân prost de bun sau să încerc să fiu şi eu puţin egoist ?
· Nu pot să înţeleg cum ai curaj să te îmbraci în alb, dar duşul să-l laşi în uitare, astfel să ne trezim toţi cu jumate de soare puturos la tine pe haină. Yuck!
· Eu pe Facebook am 213 prieteni. Prieteni pe care îi cunosc personal. Nu înţeleg de ce trebuie să facem concurs şi să dăm add la Costel Lopată, Daniela Prună sau Mitica Explozivă ? Keep it simple, keep it real.
·
Pentru mine toată lume e mică, să fie cu iertare.
· Disperarea nu are limite, ştiu din a mea experienţă, din păcate. Totuşi, să ajungi să copiezi oameni ? Auch, that’s low even for me !
·
Tipul prietenului înţelept : ţi-a dat un sfat, a avut dreptate. Încă unul materializat în adevar  şi deja te întrebi dacă e pe mână cu D-Zeu. La al treilea îţi laşi îndoiala la poartă şi-l asculţi orbeşte.
· Mulţi dintre noi, ăştia cu puţulică, suntem sensibili, dar puţini o arată sau o recunosc. Da, am plâns şi eu la Lion King când eram pitic.
· Cei care mă caută doar când au nevoie de mine să sugă o bilă de plastic. Acum!
· Sper că încet vom scăpa de ”Mi-e ruşine”. Ruşinea să moară, bunul simţ şi limita obrazului să trăiască în voie.

Daca e nou, e greu.

  Era o zi incarcata. Eram obosit, satul de agitatie si galagie, iar strada era gri si plina de rutina mult iubita. Am zis sa ma duc sa beau un ceai si aia am si facut. Nu, nu singur, dar nici cu cine nu va voi spune, e o.. enigma.
  Stateam intr-o cafeneaceainariepub dragut/a si drag/a mie din Cluj, ma uitam confuz prin meniu si nu stiam ce sa-mi iau, dar intr-un final am zis sa fiu snob si am cerut un ceai negru, tipic englezesc, cu lapte si patru plicuri de zahar, bineinteles. Stau si meditez la ce zi fara sens a mai trecut, zambesc, rad si admir. Timpul se scurgea precum veneau si plecau autobuzele din statiile de jos, din strada, iar ceaiul parca nu mai venea. Imi era sete, aveam nevoie de zahar si eram curios de combinatia ceai cu lapte.  
    Comanda alaturata ajunge, pofta-mi creste, iar creierul ma trimite la bar, dar inima imi zice sa fiu cuminte, ca-s plin de rabdare. Afirmativ am zis, iar in minutul urmator o vad pe chelnerita mica si bruneta, cu un zambet mai mare decat ea, aducandu-mi ceaiul intr-o cana mare, la primul ochi grea, cu un print floral verde. Da, alea din ceramica, clasice.
   Beau. La inceput, nu am simtit nimic, apoi ma ia cu inecul. Cu tot cu zahar, avea un gust, nu rau, ci nou. Nu eram eu obisnuit, nu eram pregatit sau capabil sa stiu ce inseamna ceai cu lapte, iar lucrul asta a lasat o cicatrice in creier. Mai tarziu am inteles, dupa ce am venit acasa si am experimentat ale mele combinatii de ceai cu lapte, ca ceaiul ala era extraordinar de bun si aromat, numa nu cunosteam sau nu stiam ce sa simt.
     Da, atata vrajeala ca sa ajung la o concluzie noua pentru generatia mea : orice e nou, e greu. De ce e greu? Pai, ca sa poti digera un lucru nou, trebuie sa incepi usor, cu pasi mici si siguri, sa inveti despre acel lucru si sa testezi pe propria piele ce e bine si ce e nu. Astfel, va spun cu multa duhoare de intelepciune : lamentari mai putine, adaptatiuni mai multe!

Poftim un trandafir, femeie.

IMG_0261

Fashion, fiat lux ! #1

partea I

   Ce intelege romanul prin fashion ? E o intrebare la care pot raspunde cu greu oamenii pe care ii intreb. Ce mai, nici eu nu stiu ce e si chiar nu ma consider un bun cunoscator, dar pot afirma conceptul general de la noi fiind foarte tutti frutti.
    Eu cred ca “fashion” inseamna o sinergie intre ce e in trend, imaginatia ta si mult curaj, iar pentru asta ai nevoie de o minte deschisa, putin interes, multa rabdare si sa nu crezi orice iti zice un grosier de prin urbe care nu are habar despre ce vorbeste sau un infatuat nespalat. Din pacate, la noi eticheta de fashionist aduce de la sine o atitudine catre tine de persona non grata si este de umbrita de multi colanti, tocuri cu swarovski, adidasi sau blugi decolorati cu catarama cat capul lui Obama, pe care scrie mare si frumos D&G, o companie respectata de altfel, dar imbibata in mocirla mentalitatii de la noi si tarata zilnic inadecvat pe strazile de la noi.
    Daca ma intrebati pe mine, voi spune ca termenul e exploatat gresit la noi, fiind lipit de orice outift care are in compozitie o camasa sau o cravata, uitand de esenta acestuia care consta in puterea de a modela lutul din dulap dupa propria dorinta si imaginatie, dand frau liber la culori si straturi combinate ingenios, formand in final un pastel purtat de persoana respectiva (da, tehnica de layering nu se refera la pizza). Credeti-ma, nu oricine poate combina elemente intr-un mod armonios si placut ochiului, iar apoi sa poarte cu multa incredere pe strada podoaba creata.
    Curaj. E nevoie de mult curaj sa te imbraci cum vrei intr-o lume care nu e pregatita sa accepte ceva nou si frumos si prefera sa ramana in lanturile monotone sau standard ale vietii, rutina devening un viciu, iar comoditatea o cicatrice urata. Astfel, ea nu va fi in stare sa digere o sclipire de culoare sau stil pe strada sau in colectiv, punand-o la zid in imediata secunda. Atentie, daca esti exagerat si vulgar, vei musca de cornul abundent al prostiei si vei fi persecutat la sabie de fin cunoscatori si consumatori de stil, care o fac cu pasiune si cap, pentru propria lor fiinta si pentru a calma furtuna de idei din ei. 
    In ceea ce ma priveste, pot spune ca incet si influentat de prieteni dragi mie, am imbratisat cu multa placere acest fenomen datorita faptului ca-mi ofera o cale de a-mi satisface fantana infinita de versatilitate si idei, nebune sau nu, pe care (cred ca) o am. De altfel, sa incepi sa te imbraci intr-un anumit stil inseamna sa ai grija de tine, nu ? Ceea ce eu cred ca nu e un lucru rau, mai facem si noi un dus, mai luam niste haine curate pe noi, mai ne imbracam decent si cu gust sau ne scapam de uratul obicei de a ne da cu spray peste transpiratie (da, asta e cu target, jegosilor. Va simt, ba !). Cat despre persoana mea in relatie cu fashionu`, pot spune doar ca am pus mana si am inceput sa citesc despre asta si nu sunt cumpatat in outfit-uri, imbracandu-le cu incredere, iar apoi asteptand feedback, filtrand astfel critica idiota si fara sens de critica constructiva si utila mie, ca intr-un final sa creez tabloul perfect.
   Acestea fiind spuse, cred ca am vrut sa vorbesc despre mentalitatea unora si despre ocazia unica de a fi o pata de culoare in jungla urbana, gri si identica din societatea noastra.

gq-nyfw50ps. Urmaresc pentru inspiratie legendarul Scott Schuman in calatoria sa urbana sau iar pentru tips & tricks recomand cu foarte multa caldura un site mai proaspat, cu o echipa tanara, plina de energie si idei bune care promite a fi un proiect autentic – FlashME.

Random notes #1

ran·dom, adj. = Having no specific pattern, purpose, or objective.

  • Culoarea mea preferata e gri.
  • Dacă se uită o fată la tine şi îţi zâmbeşte, fă pe arogantul. Daca se uită un baiat la tine şi zâmbeşte  , fugi.
  • Femeia de servici e om. Un mulţumesc îi va încălzi sufletul răcit, un sărumâna îi redă respectul de sine şi un pot să vă ajut îi aprinde speranţa mult uitată.
  • Ai grijă când eşti la volan şi ai de luat o curbă urâtă. Nu de alta, dar să iei curba, nu curva proastă care stă la 4 metri de trotuar să prindă ea/el verde la pietoni.
  • Dacă tot vii şi fumezi în baie, uite-te frate la ţigara ta şi nu la trompeta mea. Nu de alta, dar poate mă uit şi eu şi ajung să fac pe pompierul cu furtunul pe poziţie.
  • Dacă vrei să ajuţi, ajută ! Dacă tot ajuţi, ajută până la capat.
  • Cum am scăpat eu de rădăcinile timidităţii ? Am ridicat capul, am deschis ochii, am deschis gura iar în final, am zâmbit indiferent de situaţie. Works every freaking time.
  • Dacă se apropie iarna şi eşti puţin zgârcit, lasă pleata să-ţi crească în voie. Şi da, ai grijă de ea până prin februarie.
  • Când te trezeşti lăsat baltă de toţi şi toate, nu uita de tata şi mama. Tata aşteaptă cu nerăbdare o bere sau două cu tine iar mama cu siguranţă îi va prinde bine o plimbare sau un film bun. Nu uita de ei, sunt acolo.
  • Că tot vorbim de părinţi, un te iubesc sincer şi din inimă merită amândoi. Şi aici nu vorbesc de “te iubesc-ul” prăfuit pe care ţi-l pui la status, pe iahuu mesegenăr.
  • Urăsc din tot sufletul oamenii care sunt destul de naivi să creadă ca eşti orb şi te regulează pe faţă cu cineva fară cea mai mică remuşcare. Sunt nişte hiene, şi la propriu, şi la figurat.
  • Dacă o fată e frumoasă, priveşte-o în ochi şi spune-i. Mândria nu îşi are locul aici, eşti tu şi ea.
  • Uneori, mă simt mai bine vorbind cu ale mele gânduri decât cu alţi oameni.
  • Bă, când sunt emo, citesc Bacovia.
  • De câte ori cineva are ciudă pe tine sau pe ceva de-al tău, acesta se va manifesta prin răutate pură şi prostie oarbă.
  • Fetelor, mitocănia baieţilor se tratează cu mult sirop de ignoranţă. Aşa, ca fapt divers.
  • Dacă nu eşti un om versatil şi nu accepţi a lăsa de la tine puţin, poate nu vei trăi anumite trăiri sau poate mai rău, nu vei supravieţui în jungla asta nebună.
  • Să te schimbi e greu dar nu e o acţiune utopică, deci se poate cu răbdare şi dorinţă.
  • Visul este un totem imaginar al motivaţiei din viaţa noastră.
  • Fiecare dintre noi este un arhitect al ideilor, al trăirilor sau în construirea clădirilor. Trebuie doar să ne apucăm de desenat.
  • Unii citesc ziare, alţii beletristică sau obiecte de artă antice. Eu citesc oameni.
  • Uneori, când te simţi pierdut trebuie să îţi ridici capul, să priveşti în jur şi să conştientizezi de lucrurile pe care le ai cu adevărat.
  • Dacă nu îţi place ce auzi la radio, întotdeauna poţi schimba frecvenţa, boule!