Am uitat a scrie.

Uneori, ma auto-declar copywriter. Ca eu scriam, ca eram blogger, ca bla-bla. Ma uit prin textele vechi ce le debitam si imi dau seama ca nici nu stiam o gramatica decenta, iar punctuatia imi era varza. Lucrurile nu par a fi schimbate nici acum, dar va zic sincer, din toata inima mea mica si stricata, ca imi e tare dor sa scriu. Imi e dor sa pictez panza asta digitala cu gandurile mele colorate, dar mereu gri dupa uscare.

Am uitat de pofta de a scrie. De pofta de a da mai departe o idee, de a da viata unui sentiment si sa-l imprim, digital si public, pentru totdeauna. Imi e tare dor sa scriu, sa debitez, sa incep a-mi schita un posta in minte si sa ma trezesc ca scriu despre altceva.

Viata mea a fost si este un haos. Am la fel de mult ghinion, dar am invatat sa-l diger cum trebuie. Lucrez de 3 ani, ba ca barista, ba ca referent marketing. Va zic sincer, e greu sa fii adult. E tare greu sa ai responsabilitati, sa incepi a plati facturi si sa incepi a te ingrijora de viitor.

Orice ar fi, imi pare rau acum ca nu m-am bucurat de fiecare secunda din gimnaziu, liceu si facultate. Acum, cu facultatea terminata, ma imping cu scarba catre un master obosit si sper sa-i fac fata avand si un job, si o dorinta arzatoare de a da mai multe kilograme jos.

In alta ordine de idei, o sa incerc, incet si sigur, a scrie din nou. Si sper sa fie mai corect, coerent si creativ de data asta.

Anunțuri

Permis? 1 an si ceva luni.

  Mi-am luat permisul in 31.08.2011. O zi memorabila pentru mine, permisul fiind un vis inca de la 10 ani, cu tata taximetrist si eu mai tot timpul in masina fiind pasager sau in poala lui, agitandu-ma ca un tirist frustrat cu volanul in mana.
  Tin sa va zic ca sunt o putoare, iar invatatul pentru sala (teoria) a fost un calvar. O amanam mai tot timpul, iar intr-un final am ajuns sa fac cea mai mare tampenie care poti sa o faci cand urmeaza sa-ti dai teoria : teste pe site-ul politiei fara numar si teste de pe cd-uri anonime, sa inveti raspunsuri si sa incerci sa scoti un 24-25, ca la examen iei 23 si esti fericit.
   Un mare cacat a fost. M-am sculat intr-o dimineata ploioasa, cu emotiile in gat si inima in creier, cu gandul sa-mi dau sala, astfel sa ma scap de un stres si sa iau carnetul ala mai repede. Mama zicea sa mai invat (n-am deschis cartea de legislatie nici la cuprins, dar aduna frumusel praf pe raftul din biblioteca), iar tata imi zicea sa ma duc la bulan, ce o` fi o` fi. Am ales sa ma duc la bulan. Ajung in sala de examen, la ora 9 dimineata fix si ma pun jos la masa, cu un zambet optimist si mintea relativ curata. Pun codul de bare, mi se activeaza testul si incep. Prima gresita, a doua la fel, iar apoi fac corecte pana la 17. De la 17 am gresit si am vazut cosmarul pe ecran „Ai fost respins..”. Atat am citit, m-am ridicat cu toata povara din lume pe umeri, mi-am luat buletinul, umbrela si am plecat.
   Da, examen fusarit in 8 minute, la bulan, „sa scap repede” care m-a rezolvat bine. Am iesit de la politie si pe drumul spre casa, mai exact spre taxi, am inceput sa plang. Da, nu glumesc, pur si simplu plangeam ca un copil caruia i s-a luat jucaria.. Si am plans in hohote.
   Traseul fiind reprogramat peste 4 saptamani, am avut 3 saptamani sa invat.. si dupa 3 zile de lovit pereti, trantit usi si ganduri emo, m-am hotarat si am actionat.
Ce am facut?
-Am cumparat cartea groasa de legislatie si am citit-o cap-coada de 2 ori. Nu, nu am tocit nimic, pur si simplu o citeam ca un roman si incercam sa inteleg ce zice. A doua citire a fost mai mult in partile unde stiam ca am bube, gen contraventii si.. contraventii.
-Am stat minim 20 minute pe test si am exploatat butonul ala de „Raspund mai tarziu” pana peste cap si da, eram ACASA. Credeti-ma, raspunsul la fiecare intrebare il aveti in minte, doar ca pe moment nu vine, iar butonul ala e un lux pe care ai nostri nu l-au avut. Cum vedeti ca nu vine raspunsul la intrebare, dati automat raspund mai tarziu, ca sa evitati sa va emotionati si stresati degeaba, ca asa mintea se face ca o furtuna gri si violenta de vara, iar tot ce stiti se duce frumos la toaleta.
   Dupa ce faceam acasa la testele de pe site-ul politie doar 26 si rareori 25 si am simtit eu din tot corpul, inima si creier ca sunt pregatit m-am dus la examen. Nu zic ca nu am avut emotii, pentru ca tremuram in dimineata aia mai rau ca o pisica cand vede apa, dar eram calm ca stiam destul de multe. Instructorul meu si-a facut cruce cand ii explicam, in timpul orel de condus, toata legislatia, ce greseala facea ala din fata mea sau chiar ce prostii mai imi zicea si el.
Dimineata, tot la 9, m-am dus in sala de examen cu gandul ca-l iau. M-am asezat, am zambit ca un bou la perete, am introdus codul de bare si am dat drumul la test. Nu am gresit niciuna pana la 22, dar am dat pe butonul raspund mai tarziu la cea mai mica ezitare. Ajungand la 22, sufletul a explodat, iar greutatea de pe el s-a ridicat imediat, dar asta nu a insemnat ca nu ma mai concentrez.. am facut 25 din 26, pentru ca am fost putin neatent si am uitat definitia de la „depasire”. Am zambit, am sarit in sus, am glumit cu politistul (a zis ca am fost singurul din saptamana aia ce a luat peste 22 si sa mai trec pe la ei) mi-am uitat umbrela si am dat o bere la tata, pe care tot el a platit-o.
   Traseul? Nu vreau sa par snob, dar pentru mine a fost o nimica toata. Am condus prin poligon cu tata de pe la 10-11 ani, aproape saptamanal, iar orele de condus au fost.. fara nicio problema .Iinstructorul, in mare parte se plictisea de moarte si abia astepta sa scape de mine, dar mai facea glume pe seama mea ca nu am habar sa parchez cu fata, fiind cea mai usoara parcare.
   Am intrat in masina, mi-am aranjat oglinzile (nu o faceti doar de gest, chiar sa vedeti ceva, e important la parcari), i-am aratat la domnu` Politist ca stiu unde sunt actele de la masina, fara sa ma intrebe, iar apoi am asteptat sa semnez ceva si sa-mi dea startul. Am pornit calm, linistit, parca eram doar eu in masina si am ajuns la stop, unde bineinteles, am bulit-o. Avand 1,90m, piciorul meu e cam maricel.. si cand am pus frana, am apasat si pe aceleratie, supraturand motorul. El s-a speriat putin, eu am zis ca un bou „stati linistit, e ok” si am pornit la drum.   
    M-a plimbat 45 de minute. Si-a luat si el un sandvis, m-a pus sa fac o garare, iar apoi m-a intrebat daca mai am permis la alta categorie ? Nu am gresit nimic, permisul era luat, cu 2 luni intarziere.

Cam asta e povestea mea. Tot ce va pot recomanda e sa fiti calmi la volan, mai ales la traseu si cand trebuie sa invatati pentru sala.. NU VA FURATI CACIULA si invatati.. 3 ore/3 zile macar. E important.
  Acuma ce veti vedea in trafic e o gradina zoologica. Daca am conduce toti cum am invatat, ar fi paradis. Era sa raman fara carnet ca mi-a sarit o vaca in fata, fugind ca nebuna pe trecere, iar apoi m-a lovit unul din spate cand eu stateam linistit la stop..
Din pacate, in Romania, trebuie sa ai grija de altii in trafic, iar apoi de tine.

Intalnire (de) caca, veverito.

  Eram la  ziua lui Elena, ca na`, mai trecu` un an si trebuia sa faca ea ceva sa se bage in seama cu noi, astia prieteni buni. La multi ani, te pupam si te veneram, dar nu mult, numa cat sa te simti o zeita cu tocuri. Toata lumea a zis un cuvant, iar apoi am compus, tot la comun. Ce a iesit? Mirositi jos.

  Ridiche era la masa si se uita in gol.. medita adanc catre viitor si se gandea el cum sa faca mai bine un scaun. Din lemn, bineinteles, dar apoi si-a adus aminte ca trebuie sa faca sex cu Radu (?) si mirosea a mancare. Avea o priza, iar veverita (presupusa amanta) tot venea de ora si ceva minute, dar mancarea statea si se strica in frigiderul cel retro din Órigine. ”Ce?” se intreaba el de marul lui Adam transparent din cizma lui Costel, care la randul lui, o astepta pe veverita sa ajunga la timp, sa o pupe pe nas, iar apoi sa fuga spre casa, la sotie, copil si furculita. Eh, mai stam noi asa si simtim cum venea mirosul de ploaie de afara, proaspat si curat, dar cu totii stiam ce ne asteapta : veverita sa nu mai vina, frigiderul sa fie depasit de timp, iar marul lui Adam va intra in putrefactie cat ai zice Eva cu Mendez. Vaca grasa, grasa si autista.
Ne ridicam, plecam in graba si vedem o umbra rosie deasupra noastra. Cine sa fie? Un crevete? O maicuta posedata?  Nu. Era veverita, cu morala intr-o mana si cu noroi in cealalta, zburand haotic si certandu-se cu muzica din aer, relativ la maxim, care agita atmosfera din canale si atomul vietii, adica El, cel mai sublim blond.

Ziua Bărbatului

   În primul rând, procesul de conştientizare a luat controlul degetelor şi trebuie să zic că până să ajung a fi bărbat mai e de trecut în CV o familie, o maşină cumpărată datorită muncii mele, o carieră decentă şi un eveniment de bocit şi stors lacrimi la care eu nu voi da drumul la nicio bucată de apă pe faţa mea. Bărbatul adevărat e pe cale de dispariţie azi şi e înlocuit de un hibrid efeminat care e preocupat de a fi perfect şi a uitat de arta de a fi bărbat. Da, este o artă, iar aici e vorba de: etichetă, putere, echilibru şi decenţă.
   Bun, vine 5 mai şi e ziua bărbaţilor. Barabule, inimioare şi sudoare, mai că mă bucur că sărbătoarea asta se promovează şi e luată în serios, bineînţeles, (tot) de noi. Din câte am văzut pe site, cam toţi dintre noi vrem de ziua noastră să trăim extrem, să simţim că suntem în viaţă. Fair enough, având în vedere că mulţi bărbaţi sunt captivi într-o rutină monotonă şi vor avea nevoie de o scânteie de adrenalină uneori. 5 mai se pare a fi ziua perfectă pentru artificii, nu crezi?
   Cât despre ce vreau eu? Hmm, aş putea zice, datorită unor evenimente recente, că sănătatea rămâne cel mai fain cadou, dar nu ar strica o scurtă partidă de paintball sau o tură cu maşina pe pista de pe aeroport (hhihihi).
    Ehm, ce tot zic eu aici.. ziua noastră e în fiecare zi, nu ? Când ajungem acasă, stăm pe scaunul nostru preferat, ne hrănim puţin cu visul nostru utopic şi ne gândim cum să mai dăm jos un kg sau două, să arătam bine for the ladies  us sau cum să o facem pe doamna noastră să zâmbească. Mno, că mi s-a şi făcut pofta de o Stella.

IMG_0251

Uaaăăaă.

  Mă tot duceam eu pe la filme şi recent au băgat la rulaj, în colajele de publicitate, o reclamă la Coca-Cola destul de drăguţă, acompaniată de o piesă foarte, foarte tare. Cum eu nu reuşeam să reţin un vers că eram prea ocupat să-mi aranjez fundul în scaun, nu reuşisem să gasesc piesa. Asta până azi, când a mea verişoară a făcut imposibilul şi a gasit-o în secunda doi. Poftim aici prieteni, enjoy. Me like.

Random notes #2

· Dacă o persoană te-a făcut să plângi atunci înseamnă că persoana aia nu merită nici măcar un gând acordat, darămite lacrimile tale, care sunt, după mine, preţioasa sudoare a sufletului.
· Ador florile, iar părerea mea rămâne neschimbată : aceste omagii vegetale nu sunt apreciate pe deplin de ale noastre fete în secolului ăsta tare modern.
· Dragă fete, eu înţeleg că trebuie să dovediţi băieţilor că sunteţi foarte tari, dar să vă puneţi în cap ca nişte vite proaste e un act penibil sau o nevoie imensă de atenţie. Sunteţi domnişoare, bă ! Ce dracu’, vă place violul scurt din buda clubului şi voma din păr?
· Suntem un popor trist, hai să ne lamentam !
· Timpul meu e preţios. Mai bine îmi petrec ore în şir cu persoane autentice şi interesante, decât să-mi pierd timpul cu oameni artificiali sau care ştiu doar cancan şi solar. Da, aparent sunt un snob şi aşa-zis impresar, dar eu doar îmi curăţ timpul de lucruri inutile. You should do it too, it’s all about the quality and not quantity. Especially with people.
·
Ador insecta destul de naivă să creadă ca nu îi simt duhoarea de la o poştă atunci când se apropie să-mi facă rău.
· Eu nu beau spirt, eu doar mă frec cu el. Voi ?
· Încă nu m-am hotărât cum e mai bine : să rămân prost de bun sau să încerc să fiu şi eu puţin egoist ?
· Nu pot să înţeleg cum ai curaj să te îmbraci în alb, dar duşul să-l laşi în uitare, astfel să ne trezim toţi cu jumate de soare puturos la tine pe haină. Yuck!
· Eu pe Facebook am 213 prieteni. Prieteni pe care îi cunosc personal. Nu înţeleg de ce trebuie să facem concurs şi să dăm add la Costel Lopată, Daniela Prună sau Mitica Explozivă ? Keep it simple, keep it real.
·
Pentru mine toată lume e mică, să fie cu iertare.
· Disperarea nu are limite, ştiu din a mea experienţă, din păcate. Totuşi, să ajungi să copiezi oameni ? Auch, that’s low even for me !
·
Tipul prietenului înţelept : ţi-a dat un sfat, a avut dreptate. Încă unul materializat în adevar  şi deja te întrebi dacă e pe mână cu D-Zeu. La al treilea îţi laşi îndoiala la poartă şi-l asculţi orbeşte.
· Mulţi dintre noi, ăştia cu puţulică, suntem sensibili, dar puţini o arată sau o recunosc. Da, am plâns şi eu la Lion King când eram pitic.
· Cei care mă caută doar când au nevoie de mine să sugă o bilă de plastic. Acum!
· Sper că încet vom scăpa de ”Mi-e ruşine”. Ruşinea să moară, bunul simţ şi limita obrazului să trăiască în voie.

Daca e nou, e greu.

  Era o zi incarcata. Eram obosit, satul de agitatie si galagie, iar strada era gri si plina de rutina mult iubita. Am zis sa ma duc sa beau un ceai si aia am si facut. Nu, nu singur, dar nici cu cine nu va voi spune, e o.. enigma.
  Stateam intr-o cafeneaceainariepub dragut/a si drag/a mie din Cluj, ma uitam confuz prin meniu si nu stiam ce sa-mi iau, dar intr-un final am zis sa fiu snob si am cerut un ceai negru, tipic englezesc, cu lapte si patru plicuri de zahar, bineinteles. Stau si meditez la ce zi fara sens a mai trecut, zambesc, rad si admir. Timpul se scurgea precum veneau si plecau autobuzele din statiile de jos, din strada, iar ceaiul parca nu mai venea. Imi era sete, aveam nevoie de zahar si eram curios de combinatia ceai cu lapte.  
    Comanda alaturata ajunge, pofta-mi creste, iar creierul ma trimite la bar, dar inima imi zice sa fiu cuminte, ca-s plin de rabdare. Afirmativ am zis, iar in minutul urmator o vad pe chelnerita mica si bruneta, cu un zambet mai mare decat ea, aducandu-mi ceaiul intr-o cana mare, la primul ochi grea, cu un print floral verde. Da, alea din ceramica, clasice.
   Beau. La inceput, nu am simtit nimic, apoi ma ia cu inecul. Cu tot cu zahar, avea un gust, nu rau, ci nou. Nu eram eu obisnuit, nu eram pregatit sau capabil sa stiu ce inseamna ceai cu lapte, iar lucrul asta a lasat o cicatrice in creier. Mai tarziu am inteles, dupa ce am venit acasa si am experimentat ale mele combinatii de ceai cu lapte, ca ceaiul ala era extraordinar de bun si aromat, numa nu cunosteam sau nu stiam ce sa simt.
     Da, atata vrajeala ca sa ajung la o concluzie noua pentru generatia mea : orice e nou, e greu. De ce e greu? Pai, ca sa poti digera un lucru nou, trebuie sa incepi usor, cu pasi mici si siguri, sa inveti despre acel lucru si sa testezi pe propria piele ce e bine si ce e nu. Astfel, va spun cu multa duhoare de intelepciune : lamentari mai putine, adaptatiuni mai multe!

Poftim un trandafir, femeie.

IMG_0261