Suflet de câine, bestie de om.

  Când eram mic aveam o groază teribilă de patrupede. Pur și simplu făceam ca o fetiță proastă când vedeam unul și săream în brațe la primul adult să mă salveze.  
   Cu toate acestea, unchiul meu s-a enervat la un moment dat și m-a aruncat în ringul de luptă alături de câinele lui Giogio, care era o bestie mică pe atunci. M-am isterizat, am plâns și câinele era parcă turbat când m-a văzut. Am dat să-l mângai (forțat de unchiul meu, bineînțeles), m-a capsat bine pe deget și apoi s-a speriat și el. Lumea a râs.
  În momentul ăla am realizat că el e mult mai speriat de mine, decât sunt eu de el. Că eu sunt bestia proastă și el e doar un animal care, la urlete și țipete de fetiță speriată, se sperie și el, deci atacă. Câinele simte, nu știu cum căcat o face, dar simte când îți este frică sau când ai un suflet de jeg și va acționa cum trebuie : dacă ești jeg te omor, iar dacă ești fricos parcă mi-e frică și mie.
  În filmul de mai jos, m-am băgat între doi câini ai străzii, fără treabă și cu toată iubirea pe care o aveam. E adevărat, aveam ceva slănina de calitate la mine, dar mno, totuși, alții ezită de la 10m să treacă pe lângă ei, ce să mai zic de mângâiat sau lovey dovey.
   Cel negru și cu puțin gri a fost bătut recent de un bețiv pentru că făcea, cică, prea multă gălăgie. A dat în el până la sânge, iar acum câinele nu poate a șede. Azi mi-am zis să iau cu mine slana și să mă duc să-i îndulcesc puțin suflețelul. Am luat și camera ca să vedeți cum i-a distrus mitocanul bețiv încrederea în oameni (și da, pentru trolul din tine, ca să vedeți voi ce om bun sunt eu).
    În consecință, pe stradă sunt animale care trebuie omorâte, fie că-s turbate, fie că umblă în gașcă și mușcă lumea. Și aici mă refer și la oameni, care și-au pierdut sufletul de multă vreme și sunt doar căcaturi pe băț. Câinele uită și iubește din nou, dar noi rănim și apoi uităm să iubim.
ps. Uitați-vă la fața lui ăla negru și o să-i înțelegeți suferința.

Anunțuri