Am rămas în urmă?

  E ora 3 si 12 minute. Dimineata. Din nou, plutind pe valurile de amintiri crude si regrete tepoase, unele intrebari ma ard atat de tare incat durerea devine un voal ce imi orbeste ochiul creierului si imi sufoca incet sufletul tanar. Parca nu mai inteleg nimic, ma inec in ceata din jur si caut orice fisura de lumina, orice mana intinsa care sa ma ghideze spre calea care conteaza, care trebuie sa o urmez.
Incep sa ma intreb daca nu m-am inselat in privinta faptului ca maturizarea nu imi e necesara. Procesul pe care il urasc cel mai mult si incerc sa-l fac sa apara cat mai tarziu in viata mea. In ultimii mei ani, in care am devenit constient de faptul ca maturizarea e ceva iminent, dar poate fi intarziat cu multa perseverenta si sacrificiu, am luptat neincetat cu acest fenomen ca sa nu imi atinga integritatea si cel mai de pret lucru pe care il am, dar nu il arat, nu il manifest si rarerori il dezvalui cuiva – inocenta. Da, sunt un urs. Da, sunt un dur. Da, sunt nesimtit. Sunt de toate si toti, dar sunt.. eu.
  Putini dintre ai mei prieteni au vazut aceasta perla ce o ascund bine in sufletul, sub ziduri de disimulari si esarfe de sentimente instabile. Gheata ce e din nou in viata mea isi infiripa ghearele haine asupra-mi, cutremurand fortareata complicat pazita si parca ma simt din nou invadat de procesul de maturizarea. Recent ranit de nulitatea unui sentiment, sunt slabit si parca nu mai stiu sau nu mai pot lupta.
Intrebarea mea e : sa mai lupt? Sa renunt la tot ce am luptat pana acum? E mai bine sa fiu un tip matur cum cere tiparul societatii ce se impune zilnic in viata mea? Tipar ce il distrug, din reflex si obsesie, la prima senzatie de claustrofobie sufleteasca cu al meu ciocan perlat.
  Gem cand scriu randurile astea. Parca s-a inflitrat un ciob de judecata adanca ce imi sfarteca pielea rar atinsa a inocentei, iar eu sunt doar spectator la macel, uitandu-ma la rani si gandindu-ma la cicatricele ce vor urma. Nu e durere fizica, sunt sigur. E durere psihica si sufleteasca. E momentul in care constientizez ca maturitatea mea e fragmentata si bucatile rezultante sunt rapid ascunse de mine sau vopsite in diferite culori, ce formeaza un puzzle fals in judecata mea. Nu mai sunt in stare sa iau o decizie fara sa gandesc ca un copil ce isi alege aroma la un glob de inghetata.
  Monologul interior recent scos din cuptorul mintii are nevoie de un sigiliu acum. Sigiliu pe care daca il lipesc dau nastere unei concluzii. Aceasta incheiere tinde sa-mi distruga toate credintele si perspectivele pe care mi le-am cladit pana acum.
  Astfel spus, ramans in urma cu 2-3 ani, prins in vortexul de idei si influente, nu stiu ce vreau, dar cu siguranta mi-e frica rau sa anulez iluzia dulce pe care mi-am impus-o in si despre viata. Cacat, senzatie paralizant de confuza.

Sa fii adult suge, dar trebuie.348dfba4d2af039549c0148c678d95ff

Mostenirea Facebook.

  Teoria cu ideile nebune care vin seara e pe bune (ok, e ora doua dimineata, same shit, different time). Doar ce m-am pus in pat si ma gandeam cat timp alocam noi Facebook-ului. Direct sau indirect, uneori nu suntem in stare sa ne controlam dorinta arzatore sa vedem ce mai face Xulescu sau sa dam un like la o chestie banala. Banalitati ca banalitati, dar toate chestiile astea se aduna si cum bine (sper) ca stiti, tot ce faceti pe Facebook ramane acolo pe.. Facebook.. undeva, intr-o baza de date cat Nikita de mare, unde chiar si cu optiunea de disable account sau cum papanasi se numeste ea, nu esti scos din istorie.
   Avand in vedere ca traim intr-un ciclu continuu, noi toti, la un moment dat, vom muri; acest lucru pus in relatie cu faptul ca traim intr-o era digitala mult inghegata in creierul nostru, unde rutina zilnica este deja ancorata in drogul virtual, trebuie sa ne intrebam : dude, eu dupa ce mor, ce se intampla cu al meu cont de Facebook? Raspunsul la intrebare e rigid, poate tampit si cam foarte clar : nimic; isi ia concediu de la spam, chestii artificiale si inutile postate sau pozele tampit editate, laudate bineinteles de multi prosti si multe gaite..
  La inceput toata lumea se va trezi sa-ti spameze wall-ul cu RIP sau Odihneasca bla bla, iar mai apoi cei care nu sunt in contextul prezentului se vor mai trezi sa te intrebe direct, pe perete, ca ba frate, ai murit??, urmand ca un troll sau un pseudo-prieten, alimentat de glorie si de nevoia vitala de attention whoring, sa zica da ba, a murit.. boule!. Si uite asa, chiar si dupa moarte, reusim si vom reusi sa facem flaming pe minunatul Facebook. Se pare ca, fara sa vrem, atunci cand ne-am facut prima oara contul ne-am facut un tatuaj virtual care ne va bantui si dupa ce am pasit in pamant. Daca de noi se vor ocupa viermii, de contul nostru nu se va ocupa nimeni, decat aplicatiile fara de sentimente si tag-urile copiilor nostri tampiti si mai mult ca sigur, in cazul meu, insensibili.
    Acestea fiind spuse, mai am o idee de scuipat. Cum ar fi daca ale noastre conturi ar fi mostenite de alti oameni? Eu sunt Kun Alexandru si mor calcat de o vaca la volan, din viitor, da? Bun. Vine fiul meu, Kun Elizabetul cel Awesome si imi mosteneste contul, schimbandu-i numele, pozele si informatiile bio, dar ramane cu ai mei prieteni si curve cunostinte. Oricum, doar ce am realizat ca teoria si ideea pica. Mucosul va avea Facebook de la nastere, pentru ca eu, ca tata, voi fi destul de indobitocit deja de era digitala ca sa ii fac deja cont, poza la nastere si la cordon si sa-i creez deja o persona digitala, urmand ca el sa ma injure la primul contact cu Facebook-ul si dandu-mi un unfriend brutal si rece.
   In fine, totul e trist si foarte interesant. E trist ca o chestie inventata de un frustrat la o bere (cu sau fara alcool) reuseste sa ne influenteze viata asa de mult, dar e totusi interesant ca oameni ca mine deja se gandesc cum sa-si piarda timpul intr-un mod organizat chiar si la o varsta de familist.

Like. Comment. Action.

tumblr_lw5lip6gJo1r891wio1_500

Is media really necessary?

  Am încercat să scriu un eseu, cu temă specifică și dată, dar cum sunt eu specialist în a face ce nu trebuie, am deviat și debitat. Textul fiind rupt din nimic, eu vă doresc lectură faină. Ah, da, e în engleză și era mai grăsuț textul pe A4, scris de mână.

  I believe that in an era where passive people are clearly in the lead, the few active and self-aware people need to create a way to enhance one’s consciousness levels. Thus, media was born and became the rightful weapon of mass accountability.
  While many of us stay inside the house, living a simple life, the world around us evolves and changes by the second, catching us off guard almost all the time. In order to prevent life-changing surprises, we ought to embrace the importance of information in our lives, hence letting the beacon of enlightenment called mass media to act as an alarm or as a filter for our thoughts.
   For example, in times of utter change, like the change of a regime, the quality and quantity of information is vital to urge and move the masses into a certain direction. Furthermore, mass media will act as a live journal of the event, hence connecting and synchronising the whole population as one.
   Nonetheless, when changes in one’s state constitution appear, there is a need for awareness and clarity to bring forth to the people the unaltered information and urge them to think, act and not to follow blindly.
  Overall, it is my view that the media will always be important in our lives and it will act as an impersonal guardian of our rights.

1323645136665_9952270

O petală gri.

  E ora patru dimineața și mie îmi e dor de bunica. O lacrimă stă să cadă, dar nu o las. Nu am plâns când au pus-o în pământ, nu o să plâng acum. Începusem să scriu un articol despre cum ar trebui să fim noi happy zilnic, cu zâmbetul pe buze de dimineață și alte căcaturi pozitive. Cum mi se întamplă de câte ori mă apuc de scris, am ajuns de la râs la plâns și m-am oprit, am dat save draft și am început să mă gândesc la momentul când mintea mea a luat-o pe calea greșită.
  O imagine cu bunica, sculptând în camera de lucru mă obsedează și îmi dictează parcă fiecare apăsare de tastă, fiecare gând fiindu-mi omorât din fașă de amintirea asta.. Gata, melancolia a pus stăpanire pe mine și îmi sufocă creația, manipulând-o cum vrea ea. Iar eu o las, e prea greu să mai lupt acum, e prea târziu..
  Amintirea ei e atât de puternică în mine pentru un singur motiv: mă facea să zâmbesc tot timpul. A fost singura persoană care nu m-a făcut să fiu nervos, să plâng, să ling pentru afecțiune sau să urlu pentru răsfăț. A fost totul atât de natural, de brut, de armonios.. Aș zice că a fost ca într-un vis, dar apoi o dau pe clișee și devin artificial.. la bunica nu i-ar fi plăcut. Ce trist că s-a dus așa de repede și m-a pregătit doar pentru relația mea cu oamenii din familie. A rămas făra timp să îmi mai dea niște sfaturi  prețioase și unice despre cum să mă comport cu spada rece și tăioasă a societății. Nu a mai avut timp.. Și cât timp a dat ea pentru mine, pentru mama, pentru noi. Parcă îmi vine să plâng, dar mă abțin pentru că am promis că nu voi face asta. E interesant cum pot să mă controlez acum și nu reușeam altădată. Am crescut, sunt mare acum.
   Scânteia parcă s-a mai domolit, iar în mintea mea e liniște din nou. Mă duc să încerc să adorm, atât timp cât podul către haos e ridicat..

Și mamele obosesc..

Te uiți la ea, o respecți, dar te enerveză cu ideile ei parcă scoase dintr-un tipar străvechi. O iubești, dar parcă îți vine să te întrebi dacă ai nimerit la sânul potrivit când răbdarea ei ajunge la o limită neștiută și frustrarea îi corupe inima și îți zice: Mai bine nu te făceam!
Da, ea e mama. Nu doar a mea, ci a noastră. Ființa care a încheiat un pact sângeros cu durerea și ne-a adus pe noi pe lumea asta dură și superficială. Pupați pe fruntea fragedă încă de la naștere, noi primim un sigiliu pătat de sânge  ce reprezintă o promisiune eternă făcută de mama, în care ea se cicatrizează conștient cu sentimentul de sacrificiu și iubire necondiționată pentru plodul proaspăt fătat. Nimic nu o va opri să sacrifice pentru tine, să muște din destin și să-l schimbe doar pentru tine sau să îți zâmbească machiavelic când în ea se manifestă o durere de neimaginat.
Acum venim noi, bureți inconștienți ce absorbim tot ce vedem, auzim sau gustăm până ce ajungem să progresăm de la un bulgăre pufos și fin, la oameni mari, cu păr mult, cu un creier mai roșu și cu o dorință constantă de rebeliune. Suntem nesătuli, nerecunoscători și rănim de fiecare dată statuia de porțelan ce ne-a învelit toți acești ani într-un prosop ce a absorbit toate lacrimile, lamentările și dorințele noastre.
Așadar, eu cu mama avem o relație naturală. Eu îi zic tot, ea mă minte ca să nu mă doară, eu conștientizez că sunt tras pe sfoară și mă transform într-un drac nemilos și îi atac mintea bătrână, până ce o duc la disperare și lacrimi. Apoi.. încep să plâng, fortăreața sufletului fiindu-mi spulberată, aștept ca rutina și promiusiunea eternă să-și urmeze cursul bine stabilit, urmând a-mi umple ruinele cu iubire și zâmbet. Dar mama plânge, suferă și o doare, iar rutina uită de mine și eu mă trezesc singur, cu sufletul în părți.
Trec zile și se aplică un pansament al timpului, iar relația noastră e din nou autentică, naturală și funcțională. Mamă, te iubesc și nu pot să promit că nu o să te mai rănesc, dar pot să-ți recunosc iubire eternă și că voi fi acolo când oboseala aia se va instaura.
Ele obosesc. Cauza suntem noi și efectul e dureros pentru ambele tabere. E important să ne lăsam dorința rebelă liberă, dar mai important e să zicem mamă, iartă-mă.. te iubesc.
Mamă, dacă vreodată o să ajungă impulsul tehnologic la tine și o să citești ce am scris aici vreau să știi că am știut tot timpul că nu îți era bine când ziceai ca totul e excelent, vreau să îți mulțumesc că mi-ai permis să fiu mai mult decât un fiu și m-ai lăsat să mă ard bine de tot când fugeam după experiențe exotice. În fine, deja mă gândesc la ce ceartă se va isca mâine.. probabil o va deranja că șoseta puturoasă nu e în coșul de haine murdare.
Ah.. sper că știți cu toții că acel te iubesc e cărbunele ce alimentează sufletul de barbar, ce luptă pentru noi zilnic.. nu?

301257_226396070745755_100001260915961_674941_4865631_n

Permis? 1 an si ceva luni.

  Mi-am luat permisul in 31.08.2011. O zi memorabila pentru mine, permisul fiind un vis inca de la 10 ani, cu tata taximetrist si eu mai tot timpul in masina fiind pasager sau in poala lui, agitandu-ma ca un tirist frustrat cu volanul in mana.
  Tin sa va zic ca sunt o putoare, iar invatatul pentru sala (teoria) a fost un calvar. O amanam mai tot timpul, iar intr-un final am ajuns sa fac cea mai mare tampenie care poti sa o faci cand urmeaza sa-ti dai teoria : teste pe site-ul politiei fara numar si teste de pe cd-uri anonime, sa inveti raspunsuri si sa incerci sa scoti un 24-25, ca la examen iei 23 si esti fericit.
   Un mare cacat a fost. M-am sculat intr-o dimineata ploioasa, cu emotiile in gat si inima in creier, cu gandul sa-mi dau sala, astfel sa ma scap de un stres si sa iau carnetul ala mai repede. Mama zicea sa mai invat (n-am deschis cartea de legislatie nici la cuprins, dar aduna frumusel praf pe raftul din biblioteca), iar tata imi zicea sa ma duc la bulan, ce o` fi o` fi. Am ales sa ma duc la bulan. Ajung in sala de examen, la ora 9 dimineata fix si ma pun jos la masa, cu un zambet optimist si mintea relativ curata. Pun codul de bare, mi se activeaza testul si incep. Prima gresita, a doua la fel, iar apoi fac corecte pana la 17. De la 17 am gresit si am vazut cosmarul pe ecran „Ai fost respins..”. Atat am citit, m-am ridicat cu toata povara din lume pe umeri, mi-am luat buletinul, umbrela si am plecat.
   Da, examen fusarit in 8 minute, la bulan, „sa scap repede” care m-a rezolvat bine. Am iesit de la politie si pe drumul spre casa, mai exact spre taxi, am inceput sa plang. Da, nu glumesc, pur si simplu plangeam ca un copil caruia i s-a luat jucaria.. Si am plans in hohote.
   Traseul fiind reprogramat peste 4 saptamani, am avut 3 saptamani sa invat.. si dupa 3 zile de lovit pereti, trantit usi si ganduri emo, m-am hotarat si am actionat.
Ce am facut?
-Am cumparat cartea groasa de legislatie si am citit-o cap-coada de 2 ori. Nu, nu am tocit nimic, pur si simplu o citeam ca un roman si incercam sa inteleg ce zice. A doua citire a fost mai mult in partile unde stiam ca am bube, gen contraventii si.. contraventii.
-Am stat minim 20 minute pe test si am exploatat butonul ala de „Raspund mai tarziu” pana peste cap si da, eram ACASA. Credeti-ma, raspunsul la fiecare intrebare il aveti in minte, doar ca pe moment nu vine, iar butonul ala e un lux pe care ai nostri nu l-au avut. Cum vedeti ca nu vine raspunsul la intrebare, dati automat raspund mai tarziu, ca sa evitati sa va emotionati si stresati degeaba, ca asa mintea se face ca o furtuna gri si violenta de vara, iar tot ce stiti se duce frumos la toaleta.
   Dupa ce faceam acasa la testele de pe site-ul politie doar 26 si rareori 25 si am simtit eu din tot corpul, inima si creier ca sunt pregatit m-am dus la examen. Nu zic ca nu am avut emotii, pentru ca tremuram in dimineata aia mai rau ca o pisica cand vede apa, dar eram calm ca stiam destul de multe. Instructorul meu si-a facut cruce cand ii explicam, in timpul orel de condus, toata legislatia, ce greseala facea ala din fata mea sau chiar ce prostii mai imi zicea si el.
Dimineata, tot la 9, m-am dus in sala de examen cu gandul ca-l iau. M-am asezat, am zambit ca un bou la perete, am introdus codul de bare si am dat drumul la test. Nu am gresit niciuna pana la 22, dar am dat pe butonul raspund mai tarziu la cea mai mica ezitare. Ajungand la 22, sufletul a explodat, iar greutatea de pe el s-a ridicat imediat, dar asta nu a insemnat ca nu ma mai concentrez.. am facut 25 din 26, pentru ca am fost putin neatent si am uitat definitia de la „depasire”. Am zambit, am sarit in sus, am glumit cu politistul (a zis ca am fost singurul din saptamana aia ce a luat peste 22 si sa mai trec pe la ei) mi-am uitat umbrela si am dat o bere la tata, pe care tot el a platit-o.
   Traseul? Nu vreau sa par snob, dar pentru mine a fost o nimica toata. Am condus prin poligon cu tata de pe la 10-11 ani, aproape saptamanal, iar orele de condus au fost.. fara nicio problema .Iinstructorul, in mare parte se plictisea de moarte si abia astepta sa scape de mine, dar mai facea glume pe seama mea ca nu am habar sa parchez cu fata, fiind cea mai usoara parcare.
   Am intrat in masina, mi-am aranjat oglinzile (nu o faceti doar de gest, chiar sa vedeti ceva, e important la parcari), i-am aratat la domnu` Politist ca stiu unde sunt actele de la masina, fara sa ma intrebe, iar apoi am asteptat sa semnez ceva si sa-mi dea startul. Am pornit calm, linistit, parca eram doar eu in masina si am ajuns la stop, unde bineinteles, am bulit-o. Avand 1,90m, piciorul meu e cam maricel.. si cand am pus frana, am apasat si pe aceleratie, supraturand motorul. El s-a speriat putin, eu am zis ca un bou „stati linistit, e ok” si am pornit la drum.   
    M-a plimbat 45 de minute. Si-a luat si el un sandvis, m-a pus sa fac o garare, iar apoi m-a intrebat daca mai am permis la alta categorie ? Nu am gresit nimic, permisul era luat, cu 2 luni intarziere.

Cam asta e povestea mea. Tot ce va pot recomanda e sa fiti calmi la volan, mai ales la traseu si cand trebuie sa invatati pentru sala.. NU VA FURATI CACIULA si invatati.. 3 ore/3 zile macar. E important.
  Acuma ce veti vedea in trafic e o gradina zoologica. Daca am conduce toti cum am invatat, ar fi paradis. Era sa raman fara carnet ca mi-a sarit o vaca in fata, fugind ca nebuna pe trecere, iar apoi m-a lovit unul din spate cand eu stateam linistit la stop..
Din pacate, in Romania, trebuie sa ai grija de altii in trafic, iar apoi de tine.

Seriale preferate. Due to.

  Sunt de parere ca majoritatea dintre avem unul sau mai multe seriale pe care le urmarim cu mult interes. In consecinta, m-am hotarat sa-mi dezvalui si eu lista aurie a serialelor mele. Unele vizionate, altele in stand-by, dar cu majoritatea sunt la zi si la suflet. Da, ele sunt o buna parte dintr-o zi ploiasa sau dintr-o zi cand vreau sa uit de oameni berbeci si ma retrag in al meu cotet, sa ma uit la seriale in has de.
   Deci, fara mai multe cuvantari sfinte, sa incepem:

House M.D – Ma regasesc in atitudine, nu si in coeficientul de inteligenta. Asta e, fac un compromis. Merita. Incepe din nou din 3 octombrie. Amen.
Gossip Girl – Glam, barfe, lux si vise umede prezentate adolescentilor. Nu ma regasesc deloc, dar fiind targetat si usor de inima, am muscat momeala. Ma uit la el cand nu mai am cafea in cana si trebuie sa beau apa. Incepe din nou din 26 septembrie. Mda.
90210 – Imi place la nebunie. De ce? Sincer, habar n-am, dar e addictive, cute si unul dintre retarzii aia ca tata un porn guru. What ap` ? Incepe din nou din 13 septembrie. Da, astept popcornul.
How I Met Your Mother – Multi oameni, colegi si legume stiu ca eu am abuzat in timpul liceului de cuvantul awesome. Uitati-va la serial, faceti un altar pentru Barney si va prindeti repede, depinde de IQ, de ce awesome e noul haisazicunasaualtasanumorprost. Incepe din nou din 19 septembrie. Awesome!
Royal Pains – Introdus in viata mea de Bogu, unul dintre serialele care m-a prins. E usor, de o salata cu gacica, cu snitelul in buzunar. Sunt la zi cu el. Si cu snitelul, bineinteles.
Suits – Ma umezesc ca si fetele la Bieber cand ma uit la serialul asta. Daca toceam mai mult in liceu si incercam din rasputeri sa-mi creez o viata sociala artificiala, poate reuseam sa ajung avocat, sau macar student la Drept, ca mai apoi sa scot bani de o diploma sau doua. Deocamdata ma multumesc cu serialul asta, satisfacandu-mi poftele de justitie, care e inexistenta la noi. La zi.
Dexter – La serialul asta am ajuns din cauza lui Isti. Era sa vomit dupa ce m-am uitat la 5 episoade, dar dupa aia am mi-a zis o zana ca e ketchup, iar de atunci am pofte. La un moment dat eram obsedat de serial, de idee, dar nu am reusit sa o pun in practica.. nu de alta, dar a zis mama ca plasticul e pentru leftovers. Nu is la zis, trebuie sa recuperez un sezon sau doua. Si da, plang.
Prison Break – Serialul care ne-a tinut langa butonul de refresh in fiecare marti. Trei sezoane incredibile, superbe, adorabile, inteligente si un rahat in ploaie de sezon 4, aruncat la gramada. Singurul serial care mi-a deschis ochii putin, cand eram mic si bou : sa ai un gram de inteligenta chiar conteaza. Planga si dupa asta.
How To Make It In America – Tot Bogu. Dragut, dar parca povestea s-a prea lungit, iar esenta s-a pierdut. Sa mai zic de pauza dintre sezoane? Abia astept sa apara, ca na`, doar e HBO. Incepe din 2 octombrie.
Friends With Benefits – Recent descoperit, cu actori slabut, o idee care ar trebui gandita de maicutele din Romania. Merita pe o zi ploiasa sau cu mama in camera. Multa scene suspecte cu ahh si uhh. La zi.
Top Gear – M-am luat dupa baietii shukari aici. Ma uit mai mult pentru umorul britanic si James. In rest, publicitate si masini pentru visatori. Eu vreau o Dacia hibrid. Incepe din 1 septembrie. Cred, nu is sigur, e un zvon de pe BBC.
Games of Thrones – Tot citeam in GQ si FHM de serial, pana m-a pus dracu` sa ma uit la un episod. Sopranos cu lupi, coroane si sabii. Merita fiecare secunda investita la maxim. Recomand. Sunt la zi, dar din cate am inteles incepe din 2012 sezonul 2, deci pot sa ma.. stiti voi.
Man vs Wild – Ma uit cum prind. Bun pentru invatat tehnici pe care, probabil, nu le vei aplica niciodata, fiind copil de asflat, dar e interesant. Plus, avem si glumele cu Bear Grylls, nu? La zi sau nu, io ma tot uit. Am auzit ca e fake, dar nu zic nimic, ca sar fanii pe mine si imi beau pipi-ul.
Entourage – Mare fan, pierdut sirul, iar acum mi-e prea lene sa ma gandesc de unde am lasat totul. E pe to do pentru iarna asta, hihi.
The Sopranos – Paste cu Pepsi.
Two and A Half Men – Descoperit la TV. Imi place, merge, dar uneori e fortat sau pre previzibil. Astept sa vad Ashton Kutcher ce face. Cu sau fara pleata.

M-am uitat sau ma uit cand imi aduc aminte: The Big Bang Theory, The Mentalist, Lie to Me, Greek, Californication, Cougar Town, Glee.

Seriale care urmeaza sa apara, iar eu, bineinteles, sa ma uit :

New Girl – Nu ma intrebati. Faza e ca sunt 3 baieti si 1 fata, intr-un singur apartament. Si fata e heartbroken.
How To Be A Gentleman – Suna bine, iar cum multe fete mi-au zis, mai am de invatat. Deci, loveste-ma cu palma ta dulce, draga politete lung uitata. Not.

  Da, stiu, din lista de mai sus ati putea zice ca eu chiar nu am ocupatie, dar am. Cu ce sunt eu diferit? Stiu sa-mi impart timpul intre orele 1 dimineata si 5 dimineata. Deci, lista e lunga, toamna si iarna se apropie. Sa inceapa popcornul! Mdeh, nu a sunat cum am vrut. Cu placere, pentru inspiratie.tumblr_lpt28uibH81qe49wpo1_500