Aveam o baltă…

Acum am pierdut-o şi pe ea.

Şi eu cu vaporul meu ce fac? Stau pe uscat şi mă uit la pietrele din jur, ce frumoase nu sunt, ce uscat e totul, ce deşert s-a format. Oare plouă mâine? Mi-e dor de briza, de melci, scoici, raci, craci şi rechini.Dacă te uiţi cruciş şi sirenele au craci.
Nu cred. Vaporul tot îmi stă în port iar balta tot seacă e. Ce mă fac?
Vă zic eu ce,drajii mei. Îmi iau lucrurile din barcă şi mă îndrept spre cărarea care duce în pădure, unde voi începe o alta aventură cu alţi amici şi alte probleme.
Când să pornesc, se aude un tunet. Frustrat, mă întorc sa vad ce știam deja: plouă.
Sadic, știu. Balta, nu demult uscată, acum se umplu’ treptat iar vaporul gustă din apă şi se trezeşte la viaţă, întrebând de min,disperat. „Ce fac? Pe unde sunt?” Am lucrurile în mâna, sunt la jumate de drum şi am de ales: un nou început în frunziș sau rămân la vaporul şi apa mea? O schimbare de peisaj nu ar strica dar totuși, cum rămâne cu a mea comoditate şi lene?
Am ales.Mă duc în pădure. Schimbarea e buna, cică, iar motivaţia va veni şi ea,pe parcurs iar rana rămasă deschisă de la ploaia cea vicleană se va vindeca de îndată ce ajung într-un luminiş mirific care-mi va distrage atenţia îndeajuns cât sa fiu fericit şi mulţumit de mine,să pot uita de apă,de vapor.Poate, poate, îmi voi face o coliba mare si urâta.
Aştept şi aştept. Frunzele cad, vântul bate iar eu îmbătrânesc. Am pornit la drum, inconştient fiind de faptul că nu sunt pregătit pentru o schimbare. Trebuia sa ştiu ce am de făcut şi dacă sunt sau nu în stare sa-mi termin călătoria. Acum, m-am trezit, după luni si luni de mers pe o cărare, că nu am făcut mai nimic iar de apa tot dor îmi e..
Stau şi mestec o frunza iar cu rădăcinile crescându-mi, mă întreb:
Da vaporul? Unde-i vaporul? Da apa?Mi-e dor de apa.
De ce am plecat eu la prima seceta?De frică,oare?Nu..De naiv ce sunt.Am vrut si am aspirat la ceva mai mult,ceva ce nu puteam să am,am visat.

Schimbarea,cred eu,are doua feţe. Poate fi bună sau rea. Simplu, nu?
Pentru mine, până acum, de câte ori am vrut sa schimb ceva (serios) în a mea viaţa rezultatul final a fost întotdeauna același: un eşec total si o sămânţa pentru şiruri şi şiruri de lamentări. Cred ca pentru mine, schimbarea, nu e nimic mai mult decât un moft, o iluzie sau să exageram niţel, o utopie.
Rămân eu monoton, anost dar fericit şi împăcat.
Aberăm puțin? Da.

2840693633_0a498cb13d

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Aveam o baltă…&8221;

  1. Aberam, aberam, fiecare pe blogul lui. Amuzant e ca amandoi ne-am trezit sa vorbim despre schimbari in aceeasi zi 🙂

Stoarce o lacrimă de creier aici :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s