Ignoraţi-mă,vă rog!

Dormeam pe mine, azi, la medic, într-o cameră cam cât cea veche de la OTV si așteptam sa intru la control ca să scap mai repede de spital.În “salon” erau saşe scaune, un cuier şi o mâţa. Da, o mâţa, într-un cabinet, dintr-un spital, care mânca liniştită de pe jos ce îi adusese dna doctor.
Bun, până acum toate bune şi frumoase. Eram doi, eu si încă o fetişcană, care aşteptam să mergem la tăiat iar între timp au mai venit doi copilaşi care tuşeau si tuşeau fara sa pună mâna la gură, normal. Educaţia au lăsat-o acasă, nu de alta, dar la TV se aude mai tot timpul “puneţi mâna la gură, folosiţi batista,etc”.
Aştept si aştept, iar cum nu aveam ce face mă holbam si eu la mâţa, care,  săraca, nu îşi găsea locul potrivit, tot mișuna si la un moment dat a venit la mine şi s-a frecat de piciorul meu, lucru’ pe care toată lumea l-a considerat haios si au început sa râdă ca la glumele lui Garcea iar eu, rece, adormit si plictisit ma uitam prin jur şi îmi făceam cruci. Doamna, mamă a unui copilaş, s-a uitat urât la mine, mai era să mă întrebe “de ce nu râzi dom’le?” păcat, îmi pare rău ca nu m-a întrebat, ca îi ziceam simplu: e o mâţa si un picior, nimic amuzant,tanti..

Eu de obicei nu reacţionez la orice ”chestie” amuzantă, mai ales dacă e puerilă si fără rost,unde nu își au rost zâmbetele afişate.Pe lângă asta, când ești stresat, adormit si plictisit numa de glume nu ai chef,nu?
Înainte să ies, i-am zâmbit si am zis “sarmâna”, s-a uitat urât la mine, cred ca a mormăit ceva dar eu închideam usa la cămară deja..

Nu va treziţi în situaţii în care toată lumea găsește ceva amuzant iar tu nu,si te simți puţin obligat să râzi, chiar dacă nu are rost?
Eu da.Destul de des.

cat16jq

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Ignoraţi-mă,vă rog!&8221;

    1. Pisica e din zona spitalului, doarme într-un culcus, sub scari. Dna Doctor o’ mai lasa înauntru când îi da de mâncare sau când afara e frig.
      Land of Choice,Rox!

Stoarce o lacrimă de creier aici :

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s